Titlul acestui articol e concluzia la care am ajuns eu după ce am avut o tentativă de a mă uita la un meci, lucru ce de altfel nu-mi stă în caracter ținând cont de faptul că nu-mi place fotbalul și nici prea multe sporturi în general. Am avut ocazia, niște prieteni m-au rugat să ne uităm și am zis că ce poate să fie rău.

Ne-am înarmat cu bere, alune și semințe, ca orice cetățeni responsabili care se uită la un banal meci de fotbal și am observat că mă concentrez mai mult pe mâncatul alunelor decât pe meci în sine. La un moment dat am terminat alunele și am lăsat baltă meciul mergând la magazin să-mi mai cumpăr.

M-am mai gândit puțin și cred că mai e de vină și faptul că nu-mi place fotbalul deci pentru mine meciul era total neinteresant. Ca să înțelegeți, eu eram mai captivat de felul în care se enervează amicii mei când echipa lor favorită primește gol decât meciul în sine. E chiar amuzant să vezi 2 idioți cum se enervează pentru nimic, merită să încercați (să vă uitați, nu să fiți idioți).

La un moment dat am reușit din fericire să mă opresc din mâncat alune (și băut bere) fiindcă de la atâta sare de pe alune mă usturau și buzele și limba și cerul gurii. Să nu mai zic că a doua zi parcă mă înțepaseră 10 albine în limbă, atâte bubițe deranjante de la sare făcusem. Zici că-mi mușcasem limba de fiecare dată când dădeau ăștia pumni în masă că primea echipa gol. :))

Concluzia: alunele provoacă dependență, mai ales dacă vin însoțite de bere rece. Consumați cu responsabilitate. :))

Un lucru este clar si anume faptul ca Mission Impossible Fallout este cel mai frumos film din franciza care l-a facut cunoscut pe Tom Cruise . La varsta pe care o are, actorul inca mai reuseste sa faca niste filme in care pare ca se depaseste pe sine.

Multe persoane care indragesc filmele de actiune si au urmarit si acest film s-au declarat incantate de scenele de actiune pe care le-au vazut in film. Inceputul filmului este foarte asemanator cu mai toate filmele Mission Impossible si anume cu Ethan Hunt acceptand o misiune de recuperare a plutoniului de la niste raufacatori, el fiind pregatit pentru actiunea ce va urma in cadrul filmului.

Lucrurile nu merg atat de bine, iar protagonistul trebuie sa treaca prin niste situatii tensionate pentru a reusi sa treaca peste problemele cu care are de-a face. Situatia se complica destul de mult pentru protagonist, iar el trebuie sa ia niste decizii cat mai rapid pentru a reusi sa faca fata situatiei.

Scenele de actiune sunt pline de suspans, ele fiind apreciate pentru situatiile in care este pus Tom Cruise, de la alergari, pana la diferite urmariri cu masina si motocicleta prin diversele orase pe care le vedem in film. In acest film e destul de greu sa iti dai seama ce urmeaza sa se intample cu actiunea, astfel lasand privitorul sa se intrebe ce va urma in continuare.

Situatiile diverse prin care trece protagonistul sunt unice, iar fazele mai tensionate sunt urmate de mici pauze. Veti mai vedea ca in timpul filmului mai apar si unele situatii care se schimba foarte rapid si care va vor lasa placut impresionati.

Nu vei simti nici o urma de plictiseala cand vizionezi acest film watchseries online pentru ca el este fix ca un puzzle urias al carui concluzie o vedem la sfarsit, avand o durata 150 de minute. Scenele de actiune sunt cele datorita carora acest film iese in evidenta si pentru care el a primit cel mai probabil o multime de aprecieri de la critici.

Toate luptele sunt foarte bine coregrafiate, dar si violente in acelasi timp, filmul reusind sa-l tina pe privitor in priza pana la sfarsit. Productia aceasta mai are si unele actiuni amuzante, acestea provocand amuzamentul privitorilor, umorul fiind generat si de situatiile ciudate prin care trec personajele. Scenele de actiune reusesc sa fie fluente si pe placul celor care le urmaresc, aceste scene reusind sa scoata in evidenta mai bine situatiile.

Consolele s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani, atât pe plan tehnic – ca să zic așa – adică au fost îmbunătățite pe partea hardware și software dar și atunci când vine vorba de vânzări dacă e să ținem cont de vânzările record pe care le-au înregistrat într-un timp scurt atât ultimele modele de console apărute cât și cele mai în trent jocuri făcute pentru aceste platforme.

Mie personal nu mi-au plăcut niciodată aceste console, indiferent că vorbim de playstation sau xbox, nu m-au atras în niciun caz deși le-am testat de multe ori încă de la modelele vechi de pe piață și până la sculele de ultimă generație. Am jucat de la FIFA și până la shootere și jocuri de raliuri/curse dar nu m-am împăcat deloc cu controllerele consolelor. Știu că învățasem la un moment dat să joc chiar bine diverse jocuri competitive chiar dacă nu suportram deloc acel joystick și butoanele de pe controller. Ba chiar câștigam de multe ori detașat în fața multor gameri care spuneau că adoră consolele. Perseverența! 🙂

După cum probabil v-ați dat seama, dacă astea nu-mi plăceau, înseamnă că-s un mare fan al pc-urilor și chiar așa e. Urăsc gaming-ul pe console dar în schimb îl ador pe cel pe calculator, bineînțeles atâta timp cât am un setup cu care să mă simt bine. Dezavantajul pe care-l au pc-urile e că trebuiesc upgradate mai des dat fiind faptul că jocurile de pe această platformă sunt și ele, la rândul lor, mai updatate. E un întreg cerc vicios.

Ca în orice domeniu, există atât avantaje cât și dezavantaje ale ambelor părți însă în situația de față, din propria mea perspectivă, pc-urile câștigă detașat la capitolul gaming indiferent de joc. Sau poate ar avea un mic minus atunci când vorbim de FIFA care e excepțional pe console. By the way, voi ce alegeți între cele două?

Mai de mult am făcut un experiment destul de interesant și-anume am început să zâmbesc aparent fără motiv în timp ce mergeam pe stradă sau intram in diverse instituții. Practic, pur și simplu afișam un zâmbet tânt pe față doar ca să văd cum mă privesc ceilalți oameni care aparent s-au robotizat destul de mult și nu mai pot evada din carapacea creată de locul de muncă, de sistem și de propria conștiință.

La finalul experimentului, pe cât de amuzat eram de reacțiile oamenilor, pe atât de trist eram când mă gândeam în ce hal s-a ajuns în ziua de azi. Dacă zâmbești ești considerat nebun, prost, ciudat sau alte astfel de descrieri pe care probabil și le închipuie oamenii, sau roboțeii, care te văd zâmbind.

Și mai interesant a fost atunci când m-am întâlnit cu o cunoștință în momentul în care practicam asta și, văzându-mă de la departare că zâmbesc orice s-ar întâmpla în jurul meu, m-a întrebat dacă nu cumva am înnebunit. După câteva zile am înțeles o mică particică din premiza pe care merg oamenii în momentul în care te cataloghează după faptul că, pur și simplu, râzi.

Treceam prin fața unui centru pentru copii cu retard psihic iar un băiețel pur și simplu se uita la un zid și râdea isteric, zgomotos, cu poftă cum s-ar spune. Atunci m-am gândit: oare trebuie să fi nebun pentru a râde? Oare trebuie să nu ai habar de nimic ceea ce se întâmplă în această lume pentru a râde?

Vă recomand, în încheiere, să încercați și voi acest experiment. S-ar putea ca în unele momente să vă simțiți oarecum stânjeniți, dacă aveți astfel de probleme în momentul în care sunteți priviți de mai mulți oameni, dar merită pentru că veți realiza că nu voi sunteți cei nebuni, că sunteți fericiți, ci oamenii sunt nebuni pentru că-s triști.

Ohh, jocurile de noroc. O boală cică. Voi jucați? Pariați? Eu unul nu știu juca nici poker, nu am avut unde să învăț, dar nici răbdarea necesară să o fac singurel. Îmi place să mă uit la filme, cu Vegas, cu pariuri, cu diverse drame, dar să pariez, nu o prea fac.

Lumea spune că odată ce începi nu te mai poți lăsa, că e o boală. De la sume mici, la mari, am cunoscut câteva persoane care și-au pierdut mașina, familia, chiar și locuința. Înțeleg că nu se pot lăsa de asta, dar nu o văd atât de periculoasă treaba, mulți rămân la sume de 2 lei, joacă din plăcere sau curiozitate.

Eu nu am pariat niciodată, nu am jucat pe bani, nici la fotbal nu am băgat vreun leu. E tentant, aș încerca, dar parcă știu că nu voi câștiga, dacă nu ma pasionează. O dată a fost cât pe ce să o fac, am mers cu niște prieteni si s-au oprit la o casă de pariuri, cred că și-au luat vreo zece bilete a câte cinci lei, m-au îndemnat și pe mine, dar nu aveam bani și nici nu știam limita minimă. Acum îmi pare un pic rău că nu am încercat, nu știu dacă aș fi câștigat, nu am urmărit rezultatul, dar puteam acum spune că am încercat și nu am căștigat.

Data viitor probabil nu voi mai ezita, dacă îi pot spune ezitat. Nu mă prea bazez eu pe noroc, încerc să mi-l creez eu singur, prin muncă, prin alte activități, dar oamenilor le place să presupună lucruri, să își dea cu părere, probabil de-aia o fac. Cel puțin la început.

Acum mă pregătesc să plec un week-end să mă relaxez, dacă aș fi câștigat din 2, 100 de lei, sigur era mai lung, sau probabil că nu..

Voi ce lame folosiți pentru barbierit? Eu acum folosesc cu 5 lame, nu contează marca, se știe, dar e super. La început foloseam cu 3 lame, erau ok, la 2-3 săptămâni trebuia să le schimb, pentru că după ce se tocesc, încep să mă zgârie, să mă taie, am pielea foarte fină. Într-o zi știu că am rămas fără și am folost una cu o singură lama, vai câtă durere. Numai urme eram pe față, pielea iritată ca niciodată până atunci.

Într-un an am primit de ziua mea o lamă cu 5 lame, prima oară nu știam cum să o țin, era și mai grea, dar era superbă. Aluneca perfect, nici un pic de iritație și am terminat în câteva minute ceea ce îmi lua pănă atunci 5 sau 10 minute.

De-atunci tot ala folosesc, e un pic mai mare prețul la rezerve, dar dacă fac un calcul la cât mă ține una, ies chiar mai bine decât cu cele simple. Le comand și îmi vin acasă, pe internet sunt mai ieftine și e mai comod să iau.

Barbieritul a devenit din nou o plăcere, fără nico durere, sau urmă, la pielea mea fină și sensibilă, e chiar ceva greu de obținut. Sunt bucuros că am dat de o semenea lamă.

Nu spun că nu m-am tăiat niciodată nici cu acestea, dar deoibicei mă tăiam când mergeam de pe o parte pe alta și în drum mai atingeam buza sau ceva, în rest mi-a fost imposibil să mă tai, oricât aș fi încercat. E o lamă bună, merită toți bănuții. O dată trebuie să o încerci și le lași pe toate, doar că omul când vede un preț mai mare. Preferă să cumpere ceea ce știe că e mai bun, fără să riște. Puțini sunt curioși să încerce, muți le-ar folosi.

Te-ai săturat de ochelari? Poate ar fi timpul să încerci lentilele de contact. Eu le port de peste 5 ani deja și mă simt awesome. În acești 5 ani nu pot să spun că am avut vreo problemă, cel puțin nu gravă și ce a fost, a fost din vina mea. După atâția ani, unele lucruri de care aveam mare grijă la început au devenit banale, totul pare simplu, pusul și scosul nu ia mai mult de 2 minute.

Prima oară, mi le-a pus medicul. Destul de greu, sunt mai încăpățânat, dar a reușit. Nici nu le simțeam, păcat ca erau doar pentru acomodare. Prima oară când le-am dat jos au fost emoții multe, nu știam cum trebuie să le prind, cum să le scot, off..

Am ales lunare, adică 30 de purtări și apoi le arunc. Nu sunt genul acela care se țin și noaptea, acestea fiind mai sigure. Vin câte trei sau șase pentru un ochi, adică trei luni. La dioptriile mele, o pereche de ochelari cu protecții și ramă, ar ieși mai scump decât lentilele pe un an și jumătate! Îmi pare bine că am luat decizia de a-mi face lentile. Nici nu știu cum mi-a venit ideea, de la cine, de la ce, dar știu că urăsc ochelarii.

Pentru o sumă extra, pot fi lentile ce schimbă culoarea ochiului. Eu sunt tare mulțumit de ochii mei, dar nu toți pot fi la fel de frumoși ca mine, așa că, e de luat în considerare. Glumesc, dar sunt interesanți ochii negri, sau roșii, dar niciodată combinat. Acum am ultima din fiecare set, sper să nu mai fiu nevoit să cumpăr altul, sper ca dioptriile să mi se fi stabilizat și să mă pot bucura iar de niște ochelari slabi, după operația laser. Aș fi vrut cu schimbare de cristalin, dar se spune că e periculoasă. Aș fi preferat pericolul, știind că voi avea vederea perfectă.

Fiecare dintre noi are propriile calități și talente. Eu încă nu le-am găsit, dar știu că sunt acolo. Poate totuși am o mică idee, dar nu mă bazez pe asta. Mă refer la atleți în special, unii sunt rapizi, mari, sau puternici. Alții trebuie să lucreze de două ori mai mult pentru a ajunge la aceleași rezultate.

Asta nu înseamnă că doar cei talentați vor avea succes, sunt și persoane perseverente, care reușesc să le întreacă. Vorbesc despre sport pentru că e cel mai clar, dar mai sunt domenii, precum cele de conducere, nu toată lumea își poate asuma o anumită responsabilitate, nu oricine poate vorbi în public.

Eu nu le am cu niciuna din cele enumerate, probabil de aceea mi-au venit acestea în minte, simt că îmi lipsesc, mi le-aș dori. Dar toți avem ceva special. Dacă nu talent, perseverență. Dacă nici perseverență, bani. Ce e mai frumos decît sentimentul acela de reușită, după multă muncă depusă.. Acea răsplată, acea încredere în sine. Nici nu se poate exprima prin cuvinte.

Fiecare om e diferit, fiecare moștenește anumite calități, tot ce trebuie făcut e să fie valorificate. Deși mulți dintre aceștia nu se străduiesc, văd că sunt buni și nu iau în serios munca, astfel fiind depășiți. Deci nu e o regulă ca cel talentat să câștige, ci cel mai bun.

Cel mai spectaculoși mi se par acei oameni care conduc în cursele de mașini, reflexele lor, dobândite în mare parte, dar e ceva la care doar aș putea visa. E o pasiune scumpă, dar e una dintre cele mai frumoase și periculoase. Cam în fiecare an sunt victime, mici greșeli care pot nărui totul. S-au făcut și câteva filme despre aceștia, le prezintă viața, antrenamentele, problemele și accidentele, cum de la mici erori au ajuns să își piardă viața.â

Mai circulă cineva cu trenul? Presupun că da, eu unul nu am umblat de peste 10 ani. Când eram micuț mergeam la bunici cu trenul, 100 de km în 3-4 ore. Groaznic, atunci nu aveam telefoane deștepte, mă plictiseam de muream. Uneori mai adormeam, dar nu e atât de simplu dacă dădeam de oameni colorați care mai și miroseau urât. Îmi plăcea să număr stâlpii, trecea timpul mai ușor, mai ațipeam, deși erau incomode.

Orele la care era trenul, erau întotdeauna rele. Nu știu cum nimereau așa, dar toate spre Oradea erau fix la ore când sunt șanse să îl pierzi din cauza circulației, să nu îl poți lua din cauza că e prea repede să te ceri de la muncă, sau alte detalii mici, dar deranjante.

Ultima oară am mers cu trenul la mare, a întârziat vreo 5 ore, tipic. Când am ajuns și am coborât au sărit cei cu chiria pe noi, fiecare mințea cum putea. Toți stau la 10 minute de plaja, dar nu zic că ai nevoie de mașină să faci drumul în atâta timp. A fost frumos, a fost și ultima oară când am mers la mare. La întoarcere, eram foarte obosit, dormeam. Dimineața pe la 5 vine conductorul și mă întreabă că ce fac. Eram singur în compartiment, credea că m-au părăsit părinții. Tata plecase la țigară. M-am speriat, i-am explicat și a rămas cu ochii pe mine până a venit tata, îl vedeam de pe coridor. A fost frumos din partea lui, dar chiar se întâmplă asemenea lucruri?

Și cam asta a fost ultima mea experiență cu trenul, acum nu știu cum e, dar am văzut că s-au mai modernizat. Mi-ar fi plăcut să merg în vagonul de dormit, dar era prea scump pentru noi. Cu durerea îmi fac amintiri de durată, nu?

Vitaminele, atât de mediatizate, atâtea recomandări, mă ia durerea de cap. Nu înțeleg cum de acum avem nevoie de suplimente, însă pe vremuri nici nu existau, iar oamenii erau sănătoși, adică nu a murit nimeni din lipsă de vitamine. Fructele și legumele nu mai conțin? Sunt atât de modificate încât și-au pierdut chiar toate proprietățile?

Deși nu sunt o persoană prea vegetariană, nu renunț la fructe. Beau chiar și lapte regulat, însă tot am lipsă de calciu. Cum vine asta? Nici nu știu de ce mai întreb, atâtea lucruri ciudate se întâmplă în ziua de astăzi.. Ni se impun, nu întrebăm, cred că deja nici nu le mai observăm.

Am câteva luni pe an când iau calciu și magneziu, am câteva luni primăvara când iau vitamine pentru imunitate. Prefer așa decât tot felul de naturiste care mă feresc de boli, iar când se întâmplă imposibilul, stau la pat două trei săptămâni. Îmi place să le iau, nu îmi place că le iau, mai uit de ele, dar ăn general respect progamul. Sunt tot felul de producători acum, de vitamine, suplimente și alte, care au venit recet pe piața din România. Sunt puternice, le iau atleții, dar nu le privesc cu încredere. Chiar și reclamele lor îmi par ciudate, văd câte un tip în halat alb cu cămașă sub, acela numai doctor nu e.

Mulți producători au avut probleme cu ele că se găseau urme în sânge, de droguri. Au fost retrase, relansate, nici nu vrem să știm ce conțin. Contează că au efect, mai târziu mai vedem noi, nu? Vitaminele, suplimentele alimentare ar trebui luate totuși, cele simple sunt foarte ok. Nu ar trebui să ne aventurăm prea tare, decât dacă facem un sport anume ce necesită așa ceva. Am plecat să îmi iau vitaminele, până nu pățesc ceva grav.